Reprezentantul Lucrătorilor

Reprezentantul Lucrătorilor (RL) face parte din planul consultativ și tot mai mult – participativ – al organizării de SSM al unității, reglementările legale respectând principiile manageriale de a consulta inițial pe cei cărora le vor cere mai apoi să respecte măsurile, procedurile, decise de management la nivel executiv, precum și materialele, utilajele, echipamentele de protecție și mediul de lucru creat în care și cu ajutorul cărora, aceștia își vor desfășura activitatea.

Similar, putem face o analogie cu obligația executivului (Guvernul), sau legislativul (Parlamentul) de a se consulta – prin prezentarea publică a proiectelor și dezbaterea/amendarea acestora de specialiști din domeniile vizate sau de societatea civilă – asupra cărora – similar ca în cazul lucrătorilor se vor aplica măsurile decise prin HG-uri sau Legi.

Cu alte cuvinte, activitatea consultativă contribuie la cizelarea măsurilor de SSM astfel încât ele să fie aplicabile, facile, utile, eficiente, contribuind atât la siguranța lucrătorilor, cât și la dezvoltarea economică predictibilă și implicit sustenabilă

Mai jos sunt extrase articole din cadrul Normelor Metodologice de aplicare a Legii SSM 319/2006, aprobate prin HG 1425/2006, care susțin elementele teoretice descrise mai sus.

Art.53

    (1) Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, care se aleg, va fi stabilit prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate.

    (2) Numărul minim prevăzut la alin. (1) va fi stabilit după cum urmează:

    a) un reprezentant, în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv;

    b) 2 reprezentanţi, în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au sub 50 şi 100 de lucrători inclusiv;

    c) conform cerinţelor prevăzute la art. 60 alin. (3), în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 101 lucrători inclusiv.

ART. 55

    (1) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să urmeze un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 40 de ore, cu conţinutul minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. A.

    (2) Îndeplinirea cerinţei prevăzute la alin. (1) se atestă printr-un document de absolvire a programului de pregătire.

ART. 57

    (1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.

    (2) Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura activităţii şi de riscurile identificate.

    (3) În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern ori regulamentul de organizare şi funcţionare.

    (4) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni.

    (5) În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, unde nu s-a constituit comitet de securitate şi sănătate în muncă, atribuţiile acestuia revin reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

ART. 60

    (1) Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.

    (2) Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor fi desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

    (3) Numărul minim al reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă se stabileşte în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere/unitate, după cum urmează:

    a) de la 10 la 100 de lucrători – 2 reprezentanţi;

    b) de la 101 la 500 de lucrători – 3 reprezentanţi;

    c) de la 501 la 1.000 de lucrători – 4 reprezentanţi;

    d) de la 1.001 la 2.000 de lucrători – 5 reprezentanţi;

    e) de la 2.001 la 3.000 de lucrători – 6 reprezentanţi;

    f) de la 3.001 la 4.000 de lucrători – 7 reprezentanţi;

    g) peste 4.000 de lucrători – 8 reprezentanţi.